Așezarea cuvintelor „acasă” și „vie” una lângă alta poate părea surprinzătoare la început, dar acesta apropiere s-a făcut încă din cele mai vechi timpuri. Această juxtapunere nu ne vorbește doar despre relația dintre materie și ființele vii, ci și despre materia vie. De fapt, noi putem vedea prezența și puterea acestei concepții, încă de pe vremea existentei popoarele antice, printre constructorii de piramide, temple sau catedrale.

Se observă totuși, prin evoluția sa lentă, detașarea progresivă a referinței la corpul uman și reproducerea sa schematică, caracteristică acelor vremuri îndepărtate în care intuiția domnea suprem. Această schimbare de referință a fost făcută în favoarea unei reprezentări simbolice tot mai abstracte, ilustrând domnia rațiunii și ruperea ei, plină de consecințe, cu mama Natura.

Dovezile sunt acolo, oriunde te uiți, construcțiile ființelor umane au fost întotdeauna o reflectare a cine au fost și a relației lor cu Universul și suntem în prezent într-un moment crucial al timpului nostru. Istorie, cea în care propriile noastre construcții au devenit amenințări directe pentru supraviețuirea multor specii, inclusiv a speciei umane.

Prin urmare, încercam sa înțelegem importanța restabilirii acestei legături respectuoase cu natura, deschiderea către concordanța armonioasă a ființelor umane cu cosmosul și divinul și conducerea directă la resacralizarea vieții